Re: The sky is broken

Când am deschis ochii, el era acolo. Stătea tot pe pervaz dar nu mai afişa nonşalanţa şi dezinteresul din prima noapte, doar locul era acelaşi. Probabil şi îngerii sunt ca pisicile, îşi găsesc un loc al lor unde le place să stea şi se aşează acolo de fiecare dată. Părea obosit sau trist, n-aş putea spune sigur, lumina palidă ce venea de afară îi desena doar jumătate de chip. Nu-i puteam vedea privirea, doar o bănuiam căutând în noapte ceva ce nu se lăsa văzut. M-am simţit atunci ca o povară ce era nevoit să o poarte. Era acolo pentru că trebuia să fie, pentru că eu cerusem un înger şi s-a întâmplat să-mi fie trimis el. Pentru o clipă m-am simţit trădată. Îmi venea să iau cartea de pe noptieră şi s-o arunc în el, să-i strig că poate pleca, să ştie că n-am nevoie de el, de nimeni n-am nevoie să-mi vegheze somnul. Înainte să apuc să fac vreun gest, el şi-a cuprins genunchii cu braţele rezemându-şi fruntea de ei într-un gest de dureroasă neputinţă. Îmi aminteam gestul acela, ştiam că dacă aş fi fost mai aproape aş fi putut auzi preţ de-un suspin, între două respiraţii, ca o sincopă, tăcerea spărgându-se în cioburi transparente. N-am făcut nici un gest, l-aş fi putut speria sau poate s-ar fi simţit stânjenit că l-am surprins într-un astfel de moment. Părea atât de vulnerabil că nu m-am putut abţine să mă întreb cum sunt aleşi îngerii. O bănuială mi-a încolţit în minte, nu-mi plăcea dar părea logică. Dacă priveam din perspectiva lui, statutul de înger nu părea deloc distractiv. Trebuia să fii într-un loc unde nu-ţi doreai, să ai grijă de cineva pe care nici măcar nu-l cunoşti, faţă de care n-ai nici un fel de afinităţi, să îndeplineşti mereu dorinţe absurde sau imposibile ; dorinţele uşor de îndeplinit nici nu ajung până la îngeri pentru că şi le rezolvă oamenii între ei. Apoi, ca înger, pe lângă că eşti pus mereu în situaţii imposibile şi mereu ţi se cere, niciodată nu primeşti nimic în schimb. Atunci când reuşeşti să îndeplineşti o dorinţă sau să-l scapi de belele pe cel ce ţi-e dat în grijă, auzi : ‘ce îngeri ? ăstea-s basme, nu există îngeri’ iar când îl prinzi în aripi cu o clipă înaintea dezastrului gândul ce ajunge până la tine e tot despre inexistenţă, ‘  băi, ce noroc chior am avut…’ Îngerul n-a fost nicăieri, nici la bine nici la rău, el rămâne mereu în stadiul de dorinţă, ignorat atunci când este prezent şi cerut atunci când nu e acolo. Hotărât lucru, nu vreau să devin vreodată înger ! Probabil şi ei au fost simpli oameni şi au ajuns să fie ce sunt ca să înveţe ceva ce n-au putut altfel. Abia acum îmi dau seama că n-am văzut niciodată îngeri bătrâni şi înţelepţi, mai degrabă par să aibă o vârstă incertă, gesturi inocente de copii… poate de aceea tind să cred că a fi înger e ca şi cum te-ar fi dat cineva la şcoala de corecţie… Orice-ar fi, eu tot nu vreau să mă fac înger vreodată.
– Nici n-ai putea ! glasul lui stins abia a ajuns până la mine. Dormi acum, poate vei visa cum poţi iubi zăpezile fără să le topeşti… dormi… şi vei visa zăpezi neîncepute, focul arzând în vatră şi umbre plăsmuind lumi neştiute… dormi…

Anunțuri

6 răspunsuri to “Re: The sky is broken”

  1. Poate ma repet dar imi pare rau ca nu esti mai aproape…

  2. Zici că nu există îngeri. Ba există, doar că unii dintre ei umblă cu nimbul agăţat în corniţe…

  3. Ca si asta?

    sau ca si cel imbracat in halat alb, sau cel pe care-l chema Lucky ori cel care umbla in pijama?

  4. Da, dar vezi tu… albul nu e legat de ingeri tot timpul.
    Pentru unii e o culoare de doliu, alb poartă şi dentiştii şi ginecologii şi dr Mengele şi Ciomu… am văzut şi „fete vesele” pe centurile marilor oraşe, şi bebeluşi care erau la botez…
    Albul e doar un ambalaj…
    Se spune şi că albul în care diavolul se îmbracă, uneori e mai strălucitor decât al îngerilor, iar zăpada proaspătă, uneori luată de simbol al purităţii, nici nu e albă, e un … albastru foarte deschis…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: