The new world

La un moment dat ne vom despărţi .
Accidental.
La fel cum ne-am întâlnit. Sigur, amândoi vom plânge. Lacrimile tale le va şterge ploaia, pe ale mele le va usca vântul.
Apoi îmi voi înfăşura destinul pe deget. Într-o noapte îl voi scoate ca pe un inel şi-l voi ascunde în buzunarul de lângă suflet.
Atât.
Într-o dimineaţă, din greşeală, cineva cu sufletul imaculat, în care încă nu s-a întipărit pasul nici unei mari iubiri, îmi va scrie numele cu literă mare şi mă va contrazice când îi voi spune că-n inima mea nu-i loc decât pentru un kartush.
Apoi va fi ceaţă .
Numele meu va avea mai mult de patru litere şi nimeni nu-l va mai putea ţine minte.

Nu ştiu câte iubiri purtăm în noi, ştiu doar că la un moment dat apare una despre care ai certitudinea că este ultima. Nu are semne distinctive, poartă în ea bucăţi din toate celelalte dar nu mai cauţi explicaţii, pur şi simplu ştii. Ceva din tine ştie asta, acel ceva care nu se înşeală niciodată oricât de absurd ar părea ceea ce simte.Iubirea asta e ca o cheie, deschide toate uşile din tine, e ca şi cum ai vedea lumina pentru prima oară, întâi te orbeşte iar apoi începi să te vezi. Ştiu că aceasta e ultima mea iubire dar nu ştiu ce este dincolo de ea. Nu vreau să văd. Presimt şi mi se face rău. E ca o implozie controlată, eu cad în mine şi mă fărâmiţez în bucăţi atât de mici încât ele nu mai pot face rău nimănui. E doar o bubuitură surdă şi un nor de praf. Sinuciderea perfectă. De ce trebuie să mă întreb acum ce este dincolo de ea? Oare piatra se întreabă ce va fi după ce se va transforma în nisip? Nici acum nu pot scăpa de acest teribil instinct de autoconservare ? Ce va fi după? Cum va fi după? Ţara arde şi baba se piaptănă. Merg pe drumul acesta pe care-l simt fără întoarcere şi mă întreb ce va fi după. Ce tâmpită sunt ! Parcă aş face o radiografie a vieţii mele în absenţa mea. Mereu am purtat în mine seminţele sfârşitului şi eram conştientă cum cresc şi caută un loc, un timp în care să ţâşnească la suprafaţă. Ar trebui să fiu mulţumită că am gândit şi am simţit corect. Amarnică mulţumire. Nu ştiu de ce îmi este mai teamă. Parcă am mai trăit ziua asta, îmi amintesc lumina, şuieratul tăios al vântului prin crengile dezgolite, mirosul prafului de pe drum. Dacă ştiu de ce alerg spre dezastru? Dau să mă opresc. Pentru că acolo este el, de aceea merg cu mult peste sută fără să-mi pese de camerele video de pe stâlpi. Îmi vine să le zâmbesc ca unor complici despre care ştiu că mai târziu vor deveni martori. Împotriva mea. Bâjbâi cu o mână după pachetul de ţigări aruncat pe scaunul din dreapta şi apăs acceleraţia, apăs butonul cd-player-ului, apăs colţul brichetei, flacăra ţâşneşte albăstruie, muzica ţâşneşte în toate şase boxele, lacrimile ţâşnesc întunecând drumul. „ Nu pot trăi fără tine” cuvintele lovesc cu toată forţa celor 300 de wati direct în stomac făcându-şi loc înăuntrul meu şi scoţând brusc aerul afară. Mă chircesc peste volan. Încerc să respir. Casc gura şi trag aer în piept, puţin, scurt, des, sacadat. Aerul nu intră, durerea e tot acolo, nimic nu mai încape de ea., măcar de ar curge mai repede lacrimile să facă loc aerului. Mă înnec, nu-i aer, e fum, ţigara rămăsese între degetele încleştate pe volan; o arunc în scrumuieră. Încerc să respir, lacrimile curg în şuvoaie. Cine mi-a pus cd-ul ăsta în maşină? Nu l-am pus eu, ştiu asta, ştiam că aşa se întâmplă de fiecare dată. Încetinesc, nu pot opri, n-am voie, e linie continuă de o parte şi de cealaltă ca şi cum mi-ar fi desenat cineva un drum de la care să nu mă pot abate. Trebuie să merg mai departe. Opresc. Mai bine decât să omor pe cineva. Lovesc cu furie butonul pentru avarii, apoi încep să plâng. Plâng cutremurându-mă, când au tâşnit lacrimile nu plângeam, era doar un reflex necondiţionat la durere. Abia acum plâng, dezintegrându-mă în fiecare lacrimă. Nu mai este implozie, sunt şuvoaie din mine ieşind înafara mea, torente măturând totul în cale, bun şi rău deopotrivă. „Nu pot trăi fără tine” abia acum conştientizam ceea ce era atât de evident. Nu pot. Nici cu tine nu pot. Atunci? Există ceva între cele două? Există un mijloc între „cu” şi „fără” ? Să mi-l arate şi mie cineva daca există, ca eu sunt oarbă şi nu-l văd.
Piesa se termină, plânsul se stinge în valuri ca un reflux îndepărtat. Îmi aprind altă ţigară şi-mi şterg ochii cu dosul palmei fără nici un fel de cochetărie. Îmi privesc în oglinda retrovizoare faţa descompusă de plâns. Noroc că nu eram machiată că aş fi arătat ca o pictură suprarealistă. Nu mă machiam niciodată când mă întâlneam cu el. Voiam să fiu eu, doar eu fără ascunzişuri. Zâmbesc ! Uite că venise sfârşitul şi eu nici măcar nu ştiam dacă lui îi plăcea sau nu să mă machiez. Oricum nu mai avea importanţă. Gândul a făcut să-mi mai curgă o lacrimă. Probabil ultima. Deja prezint simptome de debilitate mintală, trec instantaneu de la o stare la opusul ei. Deschid termosul, îmi pun o înghiţitură de cafea amară şi fierbinte. Simt cum curge prin mine şi cum se opreşte în locul durerii. Am o stare asemănătoare convalescenţei. Ar trebui să plec. El deja mă aştepta „211, fără cadă, ce-i drept” aşa scria în mesaj. Mă uit în jur. Maşinile trec în viteză pe lângă mine. Noroc că n-a oprit cineva să mă întrebe că n-aş fi putut răspunde nimic. Scot cd-ul şi-l înlocuiesc cu altul. Travka. E bine, „înger sedat”, sunt un înger sedat. Pornesc, mai am puţin şi ajung. Trebuie să-mi revin de tot până acolo. Trebuie să redevin stăpână pe mine, să-i pot spune privindu-l în ochi. Cel mai greu îmi va fi să stau departe de el, să fiu distantă, rece şi cerebrală. Nimic nu va mai putea fi schimbat după aceea. Cerebrală… tocmai constatasem că dau semne de debilitate şi acum vreau să fiu cerebrală… totuşi… la ce bun să ne mai iubim odată ? ca să avem ce plânge după aceea? De fapt cine să plângă? Simt în mine sfarşitul ca pe o durere surdă. Ultima săptămână a fost ca o pregătire meticuloasă pentru o sinucidere în grup. Nu, nu în grup, doi nu este grup. Îl simţeam stingându-se câte puţin în fiecare clipă. E din cauza distanţei, spunea el, e din cauza mea, ştiam eu. Nu. Nu mai trebuia să mă gândesc la asta ci la drum, doar la drum. Apoi la camera de hotel. Cât de mare poate fi o cameră de hotel şi în care colţişor ar trebui să stau ca să-l pot privi în ochi dar între noi sa fie o distanţă mai mare decât diametrul pământului, că oriunde ar fi fost pe lumea asta tot aş fi ajuns până la el. Mă doare. Iarăşi mă doare. Fiecare clipă, în orice direcţie aş apuca-o e acelaşi lucru. Şi trecutul şi viitorul mă dor deopotrivă. N-ar trebui să fie aşa, ar trebui să mă gândesc la ceilalţi, măcar pentru o clipă ar trebui să uit de mine. Nu pot să uit. Problema nu este una matematică şi prin urmare nu-i obligatoriu să aibă cel puţin o soluţie. Între „cu” şi „fără” există doar nimicul. Între el şi mine este doar neputinţa. Atât. Ea are multe feţe. Uneori poartă faţa lui Daniel, alteori a Meliei, dar cel mai adesea poartă chipul durerii. Nu, poartă chipul trecutului nostru, al memoriei noastre, al istoriei. Iarăşi se repetă. Gândul se insinuează ascuţit în mintea mea. Nu fac decât să repet ceea ce am mai făcut, ceea ce ştiu. Sunt absolut incapabilă să ies din cercul ăsta. Ba da, pot, de data asta pot, acum va fi altfel. Alegerea îmi aparţine, cunosc datele problemei, acum nu mai este ruletă rusească, e adevărat, e un singur cartuş dar am şase încercări. Nu va mai lua nimeni decizii în locul meu. Trebuie să ştiu să spun „nu” trebuie să pot spune „până aici”. Furie. Simt furie. Nu ştiu încotro e îndreptată, poate împotriva mea. Nu, nu-i împotriva mea, n-am nici o vină, pur şi simplu s-a întâmplat, dragostea nu cere voie, ea vine ca furtunile de vară, pe negândite. Dacă ar fi să pot da timpul înapoi până în ziua în care a intrat pe uşa cabinetului aş face la fel, m-aş îndrăgosti din nou, aş iubi şi aş răni din nou, singura diferenţă ar fi că n-aş mai ajunge până aici. Aş trece pe roşu, nu ştiu ce-aş face, aş face ceva. Radical, înainte de a şti că toate lucrurile au un sfârşit, înainte de a-l presimţi, înainte de a începe să doară. Nu, nu pot, n-aş putea. Neputinţa ia din nou chipul îngrijorat al lui Daniel şi vocea blajină a Meliei. Ce n-am reuşit să învăt şi mi s-a arătat atât de evident de fiecare dată? Nici acum nu reuşesc să-mi dau seama. Trebuie să fie ceva ce nu pot vedea, altfel n-aş fi ajuns din nou în aceeaşi situaţie. Cred că Dumnezeu vorbeşte altă limbă şi încă nu mi s-a arătat ca să vorbim prin semne.

Anunțuri

21 răspunsuri to “The new world”

  1. numele meu ar trebui sa fie foarte scurt, din mai putin de o litera, sa incapa intr-o unghie, pentru ca toate literele care ies inafara ingheata in frig..numele meu e ca o mana cu degetele inghetate

  2. poate vor inmuguri in flori de gheata !

  3. „La un moment dat ne vom despărţi .
    Accidental….”
    Când incepi aşa, bagi omul la tristeţi… din start…
    Eşti tristă Inda?

  4. Nu, Blue, nu sunt trista, e doar o poveste scrisa pe o margine de drum. Asfaltul adoarme greu.

  5. Adoarme greu pentru că are multe amintiri… unele frumoase, unele urâte …

  6. Toti avem, de ce n-ar avea si el ?

  7. Aduci a Emil Cioran…:)

  8. Crezi că seamănă? 😀

  9. interesant de urmarit emotiile personajului,starile,psihosomatica…kfeaua ce se scurge in tine..hmm, nu,i rau deloc :). o fata inteligenta. (in caz k esti fata ).

  10. foarte faina imaginea:”Apoi îmi voi înfăşura destinul pe deget.” aproape ca te face sa te simti stapanul destinului tau… de ar fi asa macar.

  11. Asfaltul e cald , amintirea soarelui … moale cand iti lasi palma , adanc …

  12. daca ne-o amintim, intr-un fel a fost a noasra, chiar daca am trait-o prin procura… uneori traim viata altora…

  13. […] ,  Greiere , Ralu , Toscana , Shayna , Melicovici , V , PavelIonut , Pegas ,   Pisicaroz , Inda ,  Rokssana si […]

  14. […] ,  Greiere , Ralu , Toscana , Shayna , Melicovici , V , PavelIonut , Pegas ,   Pisicaroz , Inda ,  Rokssana si […]

  15. […] ,gabriela elena ,shayna ,melicovici ,poorbuthonest,andy,alex mazilu,ioan usca,schtiel ,inda of wind,cristian oprea ,grivie ,toscanita ora25,alex moldovan ,prieten imaginar ,cronicile ancutei […]

  16. […] ,  Greiere , Ralu , Toscana , Shayna , Melicovici , V , PavelIonut , Pegas ,   Pisicaroz , Inda ,  Rokssana si […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: