Troc cu sufletul

Dimineaţa promitea să fie una de joi. Atunci am hotărât să mă-ntorc şi să trăiesc.
-Înger, dă-mi sufletul înapoi, i-am cerut dintr-o dată.
El s-a uitat la mine încurcat.
-Doar atât? întrebă el ironic.
-Ţi l-am dat doar sa ai grijă de el in lipsa mea.
-Doar atât ţi-l doreşti? Nu-mi oferi nimic în schimb?
-Nu am ce să-ţi ofer, nu mi-a rămas decât viaţa, am răspuns devenind dintr-o dată bănuitoare.
-Nu-l mai am, spuse el strângându-şi aripile ca şi cum brusc i s-ar fi făcut frig. L-am pierdut aseară la cărţi, dar poţi să treci pe la piaţă, este acolo un negustor care vinde suflete la mâna a doua. Sunt recondiţionate şi multe dintre ele-s ca noi, adăugă el în grabă.
Apoi şi-a desfăcut aripile stârnind un nor de colb şi-a dispărut instantaneu, lăsându-mă mută de stupoare.
Am pornit să-l caut pe negustor, neştiind încă ce troc aş putea face cu el.
L-am găsit într-un târziu ascuns după o primăvară părăginită. M-a măsurat tăcut din priviri.
-Pot să-ţi dau unul care ţi s-ar potrivi perfect, mi-a spus el , fără măcar să întrebe ce vreau. Uite, ăsta, a iubit şi a trădat la fel ca şi tine.
-Ţi-l dau în schimbul amintirii.
-Amintirea nu este de vânzare. Mă descurc şi fără suflet, am spus eu întorcându-mă să plec.
-Stai, mi-a strigat din urmă. Am unul… nu pare prea stricat…dar n-am apucat să-l repar şi acum nu prea mai are valoare. Mi l-a dat azi-noapte demonul, pe semne că s-a păcălit. Credea că-i valoros dar apoi a constatat că cel căruia îi aparţinea tocmai murise şi nu va mai veni nimeni să-l revendice.
Mi-a întins o cutie învelită într-o bucată de ziar.
Cu adânc regret anunţăm trecerea în nefiinţă a celei care a fost…citesc eu nedumerită până când dau peste numele meu. Un zâmbet trist şi obosit îmi apare dintr-o dată , în colţul buzelor. Numai mie mi se putea întâmpla aşa ceva, îmi spun retrăind pentru a nu ştiu câtea oară momentul… şi tocmai acum când mă hotărâsem să trăiesc…
Oricum dimineaţa trecuse de mult iar ziua rămăsese una de luni…
Se vede ca joia aceea chiar n-avea să mai vină niciodată…

Anunțuri

4 răspunsuri to “Troc cu sufletul”

  1. hmm..imi place imaginea asta de lume atemporala,in care se amesteca creaturi ,ingeri,demoni,negustori.. se pare k totul e de vanzare . si fiekre e de capul lui. Si poti recupera suflete,le poti castiga de la demoni..Si ,brusc, mi,am dorit sa fiu eu negustorul,dar unul atipic,ce nu VINDE. doar daruieste .

  2. ce de ingeri iresponsabili pe lumea asta; si eu sint cam satul de ei!
    Un suflet intr-o cutie invelita cu ziar e o imagine de adormit pana si insomniacii ca mine;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: