Re: naştrea

De data asta mi-am luat bilet. N-am mai vrut să  călătoresc incognito. Mi-a luat o vreme să-mi dau seama că în locul numelui meu era trecut chipul tău, dar cine, ce ştia?! Cu toate astea am fost îngrijorată tot drumul. Am plătit la toate vămile timpului. Trebuia să pot ajunge la începuturi.
De fiecare dată se uitau la bilet cu ochi sticlind a moarte. La prima dintre vămi am lăsat memoria, oricum urma să devină destin şi el se va rescrie, visele le-am lăsat mai încolo, aproape de suflet. Am ajuns pustie la începutul vieţii. Auzeam o inimă pulsând. Colbul alburiu se ridica la fiecare tresărire a ei. Am alungat un păianjen care-şi ţesea cu migală pânza peste ea. Îmi era dor şi aş fi vrut să mă văd. Dar cei fără suflet nu se mai pot oglindi… Am căutat locul negru din spatele oglinzii şi am privit prin el.
Ceaţă rece, lăptoasă , densă . Nu văd. Dincolo de ea ar trebui să fie lumină. Vreau să ţip. Îmi umezesc buzele. Ceaţa asta are gust de tăcere adâncă, amară. Nu îndrăznesc să ţip, ţipătul ar deveni amar şi tăios. Îmi ating buzele cu ceva ce ar trebui să fie degetele mele. Nu le simt… îmi amintesc doar că ar trebui să fie lungi şi subţiri. Poate dacă le-aş încălzi cumva…dacă aş sufla peste ele…
Inspir… expir… ceaţa vălureşte înaintea mea şi se destramă în fâşii subţiri; undeva adânc în mine, pulsează ca o inimă, o amintire demult uitată. Inspir…ceva ia forma trupului meu, expir… trupul meu ia forma nimicului din jur. Inspir…trăiesc? Expir…trăiesc!
Nu trebuie să mă opresc. Parcă sunt vânt născut din ceţuri grele.
Aud şoapte oarbe şi stinghere, mereu căutând începuturi, cuvinte străine, goale de sunet se năruiesc haotic peste umbra mea, rană a luminii dintâi.
Ce lume-i asta cu vânt pribeag şi amar şuierând sticlos peste dansul îngheţat al flăcărilor, cu lumânări topindu-se-n lacrimi albastre peste triunghiurile ascuţite ale cocorilor debusolaţi, mereu căutând o primăvară în care să se poată întoarce?
Imi amintesc! Cândva am pustiit altare părăginite la margine de septembrie în nenăscută zi de joi, am stins flăcări reci şi mute ce dansau desculţe peste urmele nelăsate de paşii tăi.
Ultimul vis l-am lăsat mereu nevisat ca să mă pot intoarce…
E deja mâine, ce puţin a rămas din ce-am fost!
Mi-e frig… mai aprind un rug de iluzii.

Anunțuri

4 răspunsuri to “Re: naştrea”

  1. no comment. unele lucruri le poti doar citi,simti.

  2. „visele le-am lăsat mai încolo, aproape de suflet”
    Poţi renunţa la tot…dar nu şi la vise…
    Iar iluziile ţi-ar putea ţine de cald fără să le pui pe foc…Ele oricum ard în interiorul tău.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: