Arhivă pentru Ianuarie, 2010

Fereastra

Posted in Cuvinte simple with tags , , on Ianuarie 30, 2010 by inda of wind

Îngerul meu este trist, nespus de trist. A venit ca de obicei,  nu poate să lipsească, s-a aşezat pe pervaz fără să-mi arunce nici măcar zâmbetul protocolar. N-a spus nimic. Nici n-avea cum, buza de jos îi tremura iar ochii îi sclipeau halucinant într-o întrebare mută de durere. Am coborât pleoapele a înţelegere, ştiam că nu mai are putere nici măcar să vorbească. Venise timpul. Celălat înger mi-a fost luat pentru că mă iubea, pe acesta va trebui să-l izgonesc eu ca să poată iubi mai departe. Pe altcineva.Voi minţi că nu şi-a făcut datoria şi că este liber să plece, poate aşa va scăpa şi nu va mai trebui să fie îngerul nimănui. Apoi mă voi preface că nu ştiu care este preţul plătit pentru fiecare clipă de fericire şi nici cine-l plăteşte. Voi continua să privesc lumea printr-o fereastră fără pervaz.

Aşa că, Doamne, nu-mi mai trimite îngeri, am prieteni  si îmi este de ajuns !

Blestem

Posted in Cuvinte simple with tags , , , on Ianuarie 25, 2010 by inda of wind

Te-am căutat seară de seară,
Pustiu culcuşul l-am găsit
Şi numai umbra ta amară
Mi-a mai rămas din ce-am iubit.

Dar va veni o înserare
Cu nori flămânzi,de vreme rea,
Voi pustii atunci altare
Şi voi ucide umbra mea.

Vor fi furtuni în miez de noapte
Şi lucruri fără de-nţeles
Cădea-vor îngeri printre şoapte
Căci desparţirea ai ales.

Apoi vei mai visa Siberii
Şi degete prelungi de gheaţă
Când eu iubesc iar tu te sperii
Tăcerea vine ca o hoaţă.

Tu mă vei căuta strigând
Cuvinte simple din blesteme
Eu te voi binecuvânta arzând
Între iubiri şi anateme

Ca drumurile să te ceară
Pieziş scriind în palma ta
Amarul vis de primăvară
Cu luna-ascunsă în perdea

Şi somnul nu te va atinge
Nici zorii nu s-or arăta
Până când palma ta va ninge
Peste amară umbra mea.

des_cântec

Posted in Cuvinte simple with tags , on Ianuarie 24, 2010 by inda of wind

Tu crezi că mie-mi pasă,
acuma la plecare,
când nordul mi-este casă,
de podul palmei care
te plânge-nceţoşat,
de-amante rătăcite
ce îţi ajung în pat,
de neant şi de ursite,
de rug şi de păcat?
Am calde aşternuturi
de viscol şi de fum
în lampa mea ard fluturi
când tai spre tine drum;
prin frunze tot mai predic
de toamna ce-o sa vină
şi amarnic mă împiedic
şi-n noapte şi-n lumină.

Toate tăcerile

Posted in Şarpele cu aripi with tags , , , on Ianuarie 17, 2010 by inda of wind

În a cui tăcere mă mai cauţi acum?
Nu vezi că mă vânează toate zidurile oraşului aruncând cu cărămidă în mine?
că mă bântuie toamna pentru că m-am făcut vinovată de prea mult senin,
că se întunecă oglinzile şi lumânări se aprind a plecare,
că gara şi-a trimis trenurile în exil iar primăvara şi-a renegat cocorii,
că stau răstignită la răspântii ca vrăjitoarele pe stâlpi de eşafod,
că vântul s-a oprit să nu-mi mai răscolească cenuşa,
că glasul mi-a pierit şi n-am mai apucat să-ţi spun :

Eu nu-i ucid decât pe cei care-i iubesc !

Aşteptându-te

Posted in Şarpele cu aripi with tags , , , on Ianuarie 16, 2010 by inda of wind

Aştept dincolo de vămile nopţii
unde paşii se preschimbă în şoapte
şi ceaţa se risipeşte în fuioare albăstrui,
unde aripa uită zborul
şi palmele înfrunzesc din cenuşă.
Pleoapele mele s-au închis peste privirea ta,
iluzii verzi îmi şerpuiesc peste degete
şi mai încolo începe să ningă
de-o vreme încoace cu aripile tale.
Cândva mi-ai fost altar
iar eu tribut pentru nesomnul verii.
Întoarce-mă la tine…

Parodie (după mine)

Posted in Uncategorized with tags , , on Ianuarie 14, 2010 by inda of wind

Când fulgerul a săgetat nimicul
iar eu m-am întrupat din vânt şi fum,
se-nghesuiau să-mi modeleze chipul
trei ursitoare bete şi-un profet nebun;

S-au întrebat în ce viaţă m-aş pierde
şi-n mine am ţipat: hiperboree !

dar ţi-au văzut lucind privirea verde
şi-atunci, zâmbind, m-au declarat femeie.

Mi-au dat trei vise şi-un destin tăcut
priveam uimită, mâna n-am întins
şi-o mască de actor ca-n teatrul mut
în locul chipului mi-au prins.

N-am fost femeie, nu am fluturat batiste
am fost doar firul care l-ai urmat,
tânjind în labirint, cu gesturi triste,
când ai ucis şi-ai devenit bărbat;

şi ţi-am mai fost Ithacă, vatră
în care să te întorci din amăgire
să mă clădeşti cu fiecare piatră
în zid tăcut şi ‘nalt de mănăstire.

Ţi-am apărut în vise, acum întâia oară
zvâcnire de o clipă a unei inimi care
în ardere mocnită şi-n flacără sprinţară
venea din pribegie călătorind pe mare.

Ieri am fost vânt iar tu subţire giruetă,
Acum eşti ochiul verde iar eu obraz de cretă.

Şarpele cu aripi

Posted in Şarpele cu aripi with tags , , , on Ianuarie 14, 2010 by inda of wind

Ştiu sigur că mă iubeşti pentru că
inima-mi tresare când te văd acolo,
stând pe treptele catedralei,
şiroind de lacrimi până jos la gleznă,
învăluit în dangăt de clopot ucis
într-o după-amiază târzie de vară
când paşii pelerinilor sunt mereu impari,
iar florile se preschimbă-n cenuşă pe altare
şi drumurile mor sub desfrâul ierbii.

Oare când te-am iubit de-am devenit parte din tine ?
Mi-e trupul răstignit pe cadranul solar
şi setea de viaţă se prelinge pe lespezi de piatră.
Îţi văd doar ochii în care sticleşte
steaua Aldebaran ajunsă la zenit
şi nici n-am simţit tăişul rece al cuţitului de obsidian
până când mâinile tale calde mi-au smuls din piept
inima ca să facă loc vasului de turcoază.
Nu mai ştiu când ai aprins focul,
toţi se închinau şi luau din el,
îmi amintesc doar că nu mai aveai aripi,
că în locul lor îţi crescuseră solzi mari şi verzi
iar lumea murmura ceva despre cel plecat pe mare
făgăduind să se întoarcă atunci când
cerului nu-i va ajunge aripa
şi pământului nu-i vor ajunge solzii.

N-am aflat niciodată dacă te-am mai iubit cândva,
ştiu doar că acum pot să-ţi mângâi tălpile
înţepenite-n nisipul fierbinte,
tu să-mi spui vânt pribeag,
iar eu să plec de fiecare dată
doar ca să pot răspunde la chemarea ta.