Şarpele cu aripi

Ştiu sigur că mă iubeşti pentru că
inima-mi tresare când te văd acolo,
stând pe treptele catedralei,
şiroind de lacrimi până jos la gleznă,
învăluit în dangăt de clopot ucis
într-o după-amiază târzie de vară
când paşii pelerinilor sunt mereu impari,
iar florile se preschimbă-n cenuşă pe altare
şi drumurile mor sub desfrâul ierbii.

Oare când te-am iubit de-am devenit parte din tine ?
Mi-e trupul răstignit pe cadranul solar
şi setea de viaţă se prelinge pe lespezi de piatră.
Îţi văd doar ochii în care sticleşte
steaua Aldebaran ajunsă la zenit
şi nici n-am simţit tăişul rece al cuţitului de obsidian
până când mâinile tale calde mi-au smuls din piept
inima ca să facă loc vasului de turcoază.
Nu mai ştiu când ai aprins focul,
toţi se închinau şi luau din el,
îmi amintesc doar că nu mai aveai aripi,
că în locul lor îţi crescuseră solzi mari şi verzi
iar lumea murmura ceva despre cel plecat pe mare
făgăduind să se întoarcă atunci când
cerului nu-i va ajunge aripa
şi pământului nu-i vor ajunge solzii.

N-am aflat niciodată dacă te-am mai iubit cândva,
ştiu doar că acum pot să-ţi mângâi tălpile
înţepenite-n nisipul fierbinte,
tu să-mi spui vânt pribeag,
iar eu să plec de fiecare dată
doar ca să pot răspunde la chemarea ta.

Anunțuri

Un răspuns to “Şarpele cu aripi”

  1. Jucăria – de Magda Isanos

    Dusman grozav e timpul, mi se pare
    acuma ca si când te-as fi visat,
    cum poate mai viseaza cate-o floare
    pamantul, iarna, dupa ce-a-nghetat.
    Iubirea noastra astfel a trecut,
    ca dâra luminoasa-a unei stele,
    si bezna-n urma ei s-a refacut,
    de-mi pare steaua fericirii mele,
    ca niciodata n-ar fi stralucit.
    Si nu mai stiu acuma dac-am stat
    cu tine, daca-n pieptul tau iubit
    eu inima-ntr-o zi ti-am ascultat.
    Cuvintele pe care le rosteai,
    din departari de basm rasuna parca,
    pentru ca mierea tot acelui grai,
    langa urechea alteia le-ncearca.
    Din ce în ce mai subred e sub pas
    pamantul amintirilor si-mi pare
    ca dintr-un vis frumos mi-au mai ramas
    franturi ciudate si stralucitoare.
    Zadarnic intre ele să le leg
    incerc acuma, fiindca nu se poate
    din cioburi vasul să-l mai faci intreg,
    si tristă surăzând mă joc cu toate
    aducerile-aminte la un loc,
    ca un copil cu jucaria care,
    i s-a stricat, dar n-a dat-o pe foc,
    pentru ca alta mai frumoasă n-are.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: