Toate tăcerile

În a cui tăcere mă mai cauţi acum?
Nu vezi că mă vânează toate zidurile oraşului aruncând cu cărămidă în mine?
că mă bântuie toamna pentru că m-am făcut vinovată de prea mult senin,
că se întunecă oglinzile şi lumânări se aprind a plecare,
că gara şi-a trimis trenurile în exil iar primăvara şi-a renegat cocorii,
că stau răstignită la răspântii ca vrăjitoarele pe stâlpi de eşafod,
că vântul s-a oprit să nu-mi mai răscolească cenuşa,
că glasul mi-a pierit şi n-am mai apucat să-ţi spun :

Eu nu-i ucid decât pe cei care-i iubesc !

Anunțuri

8 răspunsuri to “Toate tăcerile”

  1. Este foarte frmoasa poezia, mai ales sfarsitu’
    „Eu nu-i ucid decât pe cei care-i iubesc !”

  2. E trist să-i ucizi doar pe cei pe care îi iubeşti…
    Ucigându-ţi iubirile, ura, încet, îţi va întuneca orizontul, atingerile, lumina , frumosul…

      • Ura este pedeapsa pentru cei care nu apreciază iubirea…
        Ura e povestea tristă a iubirilor ruinate…
        Ura e lipsa iubirii… e cam ca şi cu zahărul, am citit o definiţie dată acestuia de un copil: „Zahărul e ceva ce dă gust rău ceaiului când lipseşte …”
        Ura e nu fel de nivel următor tristeţii …

  3. Niciodata thanatos si eros n-au fost mai imbratisati decat in poezia ta..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: