Funia

Sunt câteva vorbe ale lui Zorba către „stăpân” în romanul lui Kazantzakis:
„Nu, nu eşti liber, spuse. Funia de care eşti legat este puţin mai lungă decât la ceilalţi oameni, asta e tot. Domnia ta, stăpâne, ai o funie lungă, te duci şi vii, crezi că eşti liber, da’ funia n-o tai. Şi dacă n-o tai…”

Ea tăiase funia într-un moment de furie. S-a trezit dintr-o dată liberă. Stătea cu capătul acela de frânghie în  mână şi se uita la el. Era simbolul libertăţii ei. Acum putea să facă orice, să meargă oriunde, putea să atingă toate lucrurile la care nu ajunsese până atunci. Dar cu cât ajungea mai aproape de ele constata că nu mai sunt aşa cum păreau când le privise de departe. Constata cu stupoare că nici nu o mai atrag, nici nu şi le mai doreşte.
Mergea fără ţintă pe toate drumurile care i se deschideau în faţă. Uneori se împiedeca, intra în locuri întunecate, cădea, alteori lumina prea puternică o orbea. Obosise. S-a aşezat pe pământ şi privea capătul de funie ce-l purta cu ea. Închise ochii să-şi amintească cum era pe vremuri când era legată, să poată conştientiza că acum, fiind liberă, este şi fericită.
În faţa ochilor îi apăru un cerc bătătorit de paşii ei. Cunoştea fiecare denivelare, fiecare asperitate pe care încercase sa o netezească. Acolo nu s-ar fi împiedecat şi nici nu ar cădea aşa cum o face acum, îi străfulgeră prin minte. Acolo ştia în permanenţă ce căuta şi unde se situează. Acolo avea un reper. Şi dintr-o dată constată că îi lipseşte acel punct fix în jurul căruia gravita pe orbite concentrice, mai apropiate sau mai îndepărtate. Atunci putea să aprecieze apropierea sau depărtarea de lucrul dorit sau de limita neputinţei ei… la doi paşi, la cinci paşi…uneori era frustrant, dar măcar ştia. Acum nu.
Brusc s-a ridicat şi cu o energie nebănuită a luat-o la fugă spre cercul pe care-l bătătorise cu lacrimi de furie şi neputinţă, cu zâmbete naive, cu speranţe, cu revoltă, cu frustrare…
Nu ştia încotro s-o apuce, dar ştia măcar unde vrea să ajungă şi ce voia să facă. Izbucni într-un hohot de râs, iar lacrimile începuseră să-i curgă şiroaie pe obraji.
Acum ştia.
Voia să reînnoade funia. Să intre din nou în cerc, pentru că numai acolo putea să-şi dorească, iar acolo dorinţele ei aveau nume. Acolo totul avea un sens… uneori era inversul acelor de ceasornic… dar sensul exista!

Anunțuri

9 răspunsuri to “Funia”

  1. desenezculumini Says:

    Asa suntem. Tanjim dupa tot ce iese din aria aria noastra. Niciodata omul nu poate aprecia ce are decat, dupa cum ne-a invatat pe fiecare in parte viata pana acum in mai mare sau mai mica masura, atunci cand pierdem acel ceva.

    De multe ori ne multumim sa judecam totul dupa aspect, dupa ceea ce pare lasand imaginatia sa creeze in efervescenta ei, imaginea a ceea ce ar putea fi daca… insa intreg acest proces de imaginatie este doar ceea ce a reusit sa se strecoare prin porii filtrului subiectivitatii noastre, ceea ce am dori sa se intample.Esecul nu este o optiune.

    In natura, multe din vietatile ce imbraca cele mai atractive nuante sunt otravitoare…

    Frumos. Nu am citit inca Zorba, dar ce am vazut aici, acum, mi-a fost de ajuns cat sa ma faca tare curios de cartea lui Nikos Kazantzakis.

    • Ai dreptate, esecul nu este o optiune, poate de aceea e atat de greu sa recunoastem atunci cand gresim, poate de aceea ramanem intepeniti in relatii care stim ca nu ni le mai dorim, pentru ca a fost alegerea noastra si nu vrem sa recunoastem ca a fost un esec.

      Zorba… e cam bolovanos dar ti-l recomand cu caldura 🙂

  2. Cu libertatea asta e o chestie încurcată…
    Uneori se întâmplă să rupem lanţuri, funii, gratii, ziduri care ne-au obligat să trăim într-un spaţiu restrâns, un spaţiu pe care am ajuns să-l cunoaştem. Ne trezim brusc, in faţa marelui necunoscut. Ezităm să ne îndepărtăm nu pentru că nu există repere. Acestea există şi sunt clare, mai clare poate decât cele din spaţiul în care am fost forţaţi să trăim până atunci, problema e că nu le putem recunoaşte, sau dacă le recunoaştem nu le putem evalua corect deoarece scara noastră de valori nu e calibrată cum trebuie.

  3. De fapt avea nevoie de siguranta nu de libertate. Sunt doua chestii total diferite.

  4. Siguranţa e o componentă a libertăţii…

  5. mai ales reciproca,Inda,cred eu 🙂 . nu suntem in siguranta pt k suntem liberi. dar putem fi liberi knd nu avem temeri . Deci knd ne simtim in siguranta. Concluzie personala : libertatea POATE FI o componenta a sigurantei. Cel putin pt unii. reciproca mi se pare fara sens.

  6. – Siguranţa … „nu suntem în siguranţă pentru că suntem liberi”…
    :::::::::::::::::::::
    Să-ţi spun o poveste. Într-o colivie, trăieşte un canar mic şi galben. Acolo s-a născut. Se simte în siguranţă la adăpostul gratiilor care îl separă de lumea exterioară. Cunoaşte fiecare detaliu al camerei în care e colivia văzu din locul unde e aceasta. Într-o zi găseşte uşa deschisă. O priveşte mirat. Iese în prag, ca să zic aşa. Pentru prima dată fede mica lui lume, fără ca imaginea să fie haşurată de gratii. Apoi zboară până pe un dulap. Lucrurile văzute din alt unghi arată altfel, totuşi le recunoaşte.
    Ceea ce e interesant e fereastra. Acum nu se mai vede nimic din ceea ce se vedea. Zboară pe pervaz şi rămâne uluit de mărimea lumii pe care o vede afară, e speriat în special de lumina soarelui pe care acum îl vede pentru prima dată, e speriat şi de distanţa uriaşă până la orizont. Mintea lui fusese educată în spatiul îngust al camerei.
    Acum vede detalii pe care nu le-a mai văzut. Nu le cunoaşte, nu ştie pe ce să se bazeze, de ce să se ferească.
    Se simte nesigur şi se întoarce în colivie.
    Nesiguranţa nu e dată de existenţa libertăţii, ci de lucrurile pe care aceasta le aduce şi pe care nu le cunoşti. Necunoscându-le, nu ştii care din ele sunt periculoase, deci implicit, nu ştii cum să te fereşti de pericole. Asta induce teama. Cineva cu inima strânsă în cleştele fricii, nu e liber pentru că nu îşi poate gestiona libertatea după bunul plac.
    În schimb, cunoscând pericolele şi modul de a fi înlăturate sau ocolite, obţii siguranţa. Având siguranţa, te poţi numi liber. Altfel nu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: