Arhivă pentru Iunie, 2010

Cât costă să omori un om?

Posted in Poveşti de adormit asfaltul din noi with tags , , , on Iunie 14, 2010 by inda of wind

Cât costă să omori un om? Dacă îmi spuneţi voi, eu vă spun cât costă să omori un zmeu! Să ştiţi că e al naibii de scump! Probabil pentru că zmeii sunt mult mai greu de găsit în zilele noastre, sunt puţini şi stau ascunşi prin grădini pitite pe dealurile bolovănoase ale Sălajului. Poate ar trebui să spun “stăteau”, acum e o stare de provizorat, încă mai stau pentru un timp. Par fragili însă au supravieţuit îngheţurilor şi dezgheţurilor, vânturilor şi ploilor, ferigilor care stăteau să-i cotropească, au învins chiar şi timpul însă n-au ştiut cum să lupte cu omul pentru că-l considerau prieten şi până nu demult convieţuiau în linişte şi pace. Omul se putea plimba prin grădina lor căutând lumina care să-i facă să-şi spună poveştile. Dar tot ce spun eu aici este trecut, visătorul tace căutând pe cer urmele păsărilor, iar îndrăgostiţii stau împietriţi într-o îmbrăţişare înfrigurată. Acum grădina nu mai este a zmeilor, le-a fost furată de oameni, are alei pietruite, şanţuri şi canale, scări, foişoare, borduri, pet-uri cutii de bere, hârtii şi foarte multă tristeţe, înfiorător de multă tristeţe. O parte dintre zmei încă mai sunt acolo, stingheri, tăcuţi, înghesuiţi , sufocaţi de mizerie. Gradina lor era un fel de minuscuă Meteoră doar că nefiind îndeajuns de puternici să susţină mănăstiri pe capetele lor şi-au crescut mesteceni.

Dar m-am luat cu vorba şi v-am amăgit pentru că nu ştiu cât costă să ucizi zmeii. Unii spun că foarte mult, eu cred că nici măcar un sfert din cât spun ei, iar restul banilor sunt undeva prin buzunarele căpcăunilor, însă ce contează? Suntem învingători, ne-am înfipt steagul civilizaţiei iar lor le-a mai rămas doar tristeţea ce sprijină cerul…care-i foarte sus.

Cuvintele link duc în grădină.

Anunțuri