Arhivă pentru Septembrie, 2010

First breath after coma

Posted in alte with tags , , on Septembrie 9, 2010 by inda of wind

Vad ! Doua bucati de cer sau doua ceruri despartite de cadrul unui geam. Niciodata nu mi-a fost prea clar cum e cu cerul sau cu cerurile, cate sunt, pana unde tine unul si de unde incepe celalalt. Nici nu cred ca-i treaba mea. Deocamdata eu vad doua, suprapuse, marginite de perdele portocalii si despartite de rama alba a ferestrei. Pe cerul inferior plutesc nori pufosi, albi, cu forme incerte, celalalt cer e pustiu. Incerc sa focalizez privirea undeva, departe, ca sa pot ocoli stativul nichelat din prim-plan de care atarna recipiente transparente din care picura ritmic viata prin vene translucide ce se rasfira in mine sau poate venele mele s-au etiolat cumva si se ridica subtiri sa se agate de stativul acela. Nu stiu, sunt goluri in care nu stiu ce sa pun, sunt bucati de timp care s-au evaporat cumva atunci cand am incercat sa alung durerea si sa pun in loc altceva. N-am ce sa pun in loc, ar trebui sa-mi aminteasca cineva ce mai exista inafara de cele doua ceruri si stativul nichelat de care atarna venele mele. Cine sa-mi spuna ?  « Tu esti asemeni noua, cand vei avea nevoie nu trebuie decat sa ne strigi » imi amintesc ca mi-a spus candva si incep sa strig, pe el sa-l strig pentru ca doar pe el il cunosc. Strig din toate gandurile, din tot sufletul tip. Ceva incepe sa reverbereze in mine, ceva ce uitasem ca-i acolo. Inspir un cer intreg, expir un alt tipat. Incep sa aud si nu stiu daca-i in mine sau inafara mea. Respir.

………………………………………………………………………………………

Dupa  niste zile imi intreb medicul « cu ce-am pacatuit de mi s-a intamplat asta » Nu asteptam sa-mi raspunda despre pacate, asteptam sa-mi expuna in termeni medicali cauzele si sa ma mai si moralizeze pe deasupra. « Noi suntem alcatuiti intr-un fel complicat, incepe raspunsul, exista niste formatiuni numite… » apoi se opreste, isi infige mainile adanc in buzunarele halatului si privirea cenusie in ochii mei si-mi sune « poate ca trebuia sa ai parte de experienta spitalului » apoi isi coboara incet pleoapele ca si cum ar fi spus « taci, nu intreba, raspunsul nu-i la mine » si iese pe usa.
Acum sunt ferm convinsa ca ceea ce mi s-a intamplat nu avea cauze fiziologice bine determinate, altfel cate sanse existau ca tipatul sa ma faca sa respir din nou si medicul sa-mi vorbeasca despe nevoia de a experimenta durerea si spitalele ?
N-am fost nici o clipa  singura in experienta asta, unii stiu ca mi-au fost aproape, altii mi-au fost aproape fara sa stiu, in fata lor, sufletul meu se inclina.

Namaste !