Arhivă pentru August, 2011

Călătoria (1) vizionarul

Posted in extended with tags , , , , on August 28, 2011 by inda of wind

Păşesc conştient. Inspir un pas, alt pas. Expir primul pas, pe cel de-al doilea. Inspir, păşesc, expir, păşesc. E o matematică greoaie atârnată de fiecare pas. Vizionarul e plecat în legea lui şi m-a lăsat să număr singură. Trişez şi eu. Nu mai număr, las clopoţeii de pe gleznă să facă asta în locul meu. Simt fiecare pas dar nu în mine aşa cum mi s-a spus să-l caut ci la suprafaţă. Calc greoi, apăsat, fragmentată între durere şi plăcere. Ar trebui să mă simt pe mine dar nu desluşesc decât o matematică sincopată în pragul hiperventilaţiei. Laba piciorului arsă de soare protestează la fiecare mişcare, talpa mângâiată de iarba răcoroasă mai doreşte un pas. Simt firele de iarbă aplecându-se molcom şi ridicându-se în urma mea de parcă nici nu le-aş fi atins. Răsare în mine cântec „şi urmele mele pe drumuri s-au şters” . Zâmbesc până la urmatorul pas când zâmbetul se transformă-n grimasă de durere. scaieteUn scaiete în toată splendoarea îşi înfige petalele între degetele mele. Nu pentru asta am venit. Nu ca să mă doară. Mă opresc. Nu sunt obligată să joc jocul ăsta. Îmi ridic privirea spre cerul foarte înalt de acum.  Doi ulii se lăsau dansaţi de vânt în rotocoale tandre şi graţioase. Uitasem. Mersul trebuia să fie întrebător. Trebuia să mă  întreb ceva şi urma să primesc un răspuns, dar eu nu aveam întrebări. Scotocesc după ele şi cu un hohot de râs îmi vine în minte „ce număr port la pantofi?”. „ Nu porţi nici un număr, iubito, îmi spun, arse cum sunt, picioarele tale n-ar mai încăpea în pantofi!” Mă resemnez cu gândul că atunci când durerea şi plăcerea se amestecă în doze egale revelaţia dispare odată cu întrebările. Îmi cobor privirea din înalt ca să mă uit pe unde calc. Măcar să nu-mi rup picioarele dacă tot n-am avut nici o străfulgerare de înţelepciune. Văd un plasa de salvarepăianjen ţesând plasă de salvare. E pentru mine, îmi spun şi mă îndepărtez cu grijă să nu-l deranjez. Ulii se rotesc în continuare ameţind înaltul, inconştienţi, probabil, că dacă ai aripi nu-ţi mai pasă că ţi-ai ars picioarele.
Mă opresc. Zâmbesc descoperirii. Gata cu mersul. Îmi aprind o ţigară. Fumez conştient.

Am vorbit !