Rug de noapte

La marginea nopţii Îngerul aşteaptă printre rotocoale de fum.

Pe vârfuri de munte, în mijlocul nopţii ard rugurile sacre.

Tălpile ei pipăie drumul la cealaltă margine a nopţii.

 

Flăcări dansează goale pe lespezi de piatră albă

iar Îngerul îşi leapădă aripile zdrobite şi i se furişează în sânge.

 

Tăcute, tălpile lui scriu mai departe drumul.

Fumurii, aripile ei sting rugurile.

Noaptea rămâne întreagă peste pietrele albe.

Anunțuri

24 răspunsuri to “Rug de noapte”

  1. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  2. frumoasa imagine…

  3. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  4. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  5. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  6. Cînd noaptea se va sparge în razele timide ale unui soare năuc de somnul neîndestulător, se va transforma ea în cenuşă pe rugul alb al neîmplinirii, sau îşi va lua zborul în întîmpinarea luminii, ca un Înger-Icar…?

  7. Arderea nu-i tot ardere? Mistuit de flacarile unui rug sau de razele soarelui sfarsesti prin a deveni zbor. Unii zboara cu aripi de lut, altii de ceara si putini, foare putini, au aripi din panza de paianjen.

    • Dar toţi avem aripi de vise, nu-i aşa…? Iar arderea trebuie să aibă un scop, altfel va fi fost inutilă, ca o reclamă la un produs de mult ieşit din fabricaţie. Ochii nopţii pîndesc şi judecă cenuşa dimineţii.

  8. Da, toti avem, insa ele sunt transparente precum cele de libelula si daca nu le vedem in permanenta uitam de ele.
    Scopul arderii e transformarea, unul devine celalalt dar nimeni inafara de piatra cea alba nu stie asta, nici macar ei, cu atat mai putin noaptea.

    • Poate că sînt transparente, dar ne atîrnă greu în spate, unele dintre ele. Nu le mai vedem, dar le simţim în fiecare clipă şi cu fiece pas ne afundă mai adînc în mocirla pe care unii cu ironie o numesc „viaţă”. Ciudat cum putem avea aripi dar n-avem curaj să ne luăm zborul… să ne transformăm dintr-unul într-altul sau doar în pulbere de stele… Iar noaptea… ea le ştie pe toate, căci – pînă la urmă – nu e ea cea care le ascunde, pînă ce-ajunge se se îngîne cu ziua?

  9. Ciudata treaba cu aripile astea ! Cei care nu au si le doresc, cei care le au nu le folosesc. Stii, aveam candva un inger, el avea aripi dar nu l-am vazut niciodata folosindu-le. Poate a nici nu erau reale si i le crescuse acolo doar neputinta mea de a zbura.
    Viata-mocirla…nu inteleg paralela, eu n-am vazut decat viata-alegere.
    Chiar crezi ca noaptea le stie pe toate? E chiar atat de iscoditoare? Ea nu inchide ochii niciodata?

    • Ciudată treaba cu îngerii ăştia! Şi eu am avut unul, dar zbura doi paşi mai încolo de fiecare dată cînd încercam să mă apropii de el, ca o pasăre înfometată, care nu se îndură nici să stea dar nici să plece.

      Singura alegere la mine a fost consistenţa „vieţii”. Aluatul – acelaşi nămol. Cred că cineva acolo departe, deasupra galaxiilor, a luat de bună vorba „bărbaţii e porci”, cînd mi-a scris în oracol.

      Atunci cînd clipeşte noaptea, cîte unul dintre noi pleacă…

  10. Ce treaba aveai sa prinzi ingerul? Voiai sa faci schimb de roluri? Poate si el gandea la fel cand nu reusea sa te prinda si sfarseai prin a-ti „sparge capul”. Ce s-a intamplat pana la urma cu el?
    Cine se mai ai dupa oracol acum ca Sibila a fost bestemata sa n-o mai creada nimeni?
    Uneori ramane cu ochii larg deschisi si putem vedea drumul .

    • Voiam doar să şedem alături pe balustrada unui nor, bălăngănindu-ne picioarele şi făcînd baloane de gumă, glumind despre ultimul lui mileniu după ieşirea pe cauţiune sau despre cîte puncte mai poţi pune pe ÿ pînă să se răstoarne. Ştii tu.. aşa, ca între colegi de breaslă.
      Îngerul meu, acum are costum de piele şi conduce un Harley. Eu am rămas de căruţă. M-am urcat în ea cu Cassandra şi mergem prin lumea mea imaginară. Pe ea încă o cred.

  11. Toti ingerii sunt atat de umani sau noi am devenit aproape ingeri? Cat ai platit pentru cautiunea lui si ce-a facut de-a ajuns in situatia aia? Si-al meu calca pe de laturi destul de des dar mereu se descurca singur sau cel putin asa am crezut eu pana intr-o zi.
    https://indaofwind.wordpress.com/2009/12/26/metamorfoza/
    Sper ca a ta Cassandra nu e acea Sibila pentru ca ar fi o nenorocire sa o strigi pe numele ei adevarat.

    • „Îngerii sînt şi ei oameni, într-un final”, mi-a şoptit odată Nicolas Cage. „Uită-te la Travolta!” Dar eu deja mă uitam în altă parte…

      Da, am păţit şi eu metamorfoza şi de atunci mă tot chinui să-mi smulg penele aripilor. Nici măcar nu mai doare, decît în vis cînd îmi cresc la loc. Oare tu cum supravieţuieşti…? Eu am căruţa şi Cassandra mea – et toi…?

      • Probabil aici funcţionează Cassandra… Iată de ce urăsc iutub şi tot ce ţine de Guglă. 😦

      • M-as mai uita si eu inca o data la Travolta insa nu-l gasesc nicaieri, probabil e prea vechi pentru noul trend in materie de ingeri 😦
        Cum ma descurc? Uite asa:
        http://www.trilulilu.ro/video-calatorii/just-smile-2
        zambesc tamp si astept potopul like the idiots 😀

      • Şi îngerii vor deveni o amintire, ca şi Travolta şi Internetul laolaltă. Şi omenirea va deveni o amintire ruşinoasă a Terrei, dar cît mai durează pînă să ne spele potopul de păcat? Că mi s-au uscat ochii de cînd mă uit după semnul ăla de punctuaţie perfect rotund, plasat strategic – şi nu neapărat nuclear – la urma Existenţei.

  12. liviuchrisavram Says:

    goale danseaza pietre in flacari albe .. hm ..

    • danseaza oricine are curajul sa o faca, mai degraba pietrele, asa cum ai spus, decat oamenii in incostienta maretiei lor

      • liviuchrisavram Says:

        asa este doar poti vedea maretia . cu cat mai mult te apleci pentru a ridica o mana ce nici putere are sa mai ceara .. aici vad maretia … omului ,curaj cum spui si tu .. legat de maretie am visat cu multi ani in urma ca eram „praf ” purtat de vant .. si mi sa facut inima mica de spaima in vis .. si am intrebat DOAMNE ? ce s a intamplat cu mine .. si am auzi o voce .. care a spus pana si praful il iubesc in creatia mea si nu te teme EU TE IUBESC .. m am trezit plangand 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: