Archive for the Şarpele cu aripi Category

Facerea

Posted in Şarpele cu aripi with tags on Februarie 24, 2014 by inda of wind

În cea din urmă zi,
Îngerii şi-au luat zborul din icoane şi
au prădat cerul de toate stelele căzătoare,
ca să-mplinească astfel lumea cea nouă,
scrisă într-un vechi testament.
Apoi, dintr-un cântec, au zămislit doi oameni
după chipul şi asemănarea noastră
dar n-au avut să le dea decât
un singur suflet.


Perspectivă

Posted in Şarpele cu aripi with tags on Februarie 9, 2014 by inda of wind

Stau şi privesc cu uimire de beţiv nătâng
cum râurile suie peste pietre şi apun în munţi,
drumurile se ascund printre ierburi precum şerpii,
primăverile mai înverzesc doar piatra zidurilor
iar cocorii merg să-şi crească puii prin fiorduri.

Trandafirii înfloresc numai ace de gheaţă acum,
vântul învaţă împărţirea scriind pe nisip
ecuaţii cu nicio necunoscută,
porţile se deschid doar cu lacrimi
iar cheile încuie noaptea în scorburi de copaci.

Zâmbetul răsare numai pe faţa nevazută a lunii
şi palma ta adoarme peste umbra depărtărilor
în timp ce eu stau şi cu uimire de beţiv nătâng
constat că tot mai des mâine cade într-o zi de ieri.

 

(…)

Posted in Şarpele cu aripi with tags , on Iulie 11, 2011 by inda of wind

Sunt vânt păgân şi neagră umbră a nopţii
pe reci altare am murit
cerşind cheile sorţii.

Eu nu am chip, nici suflet n-am
şi-n reci biserici m-am ascuns
purtând al nopţii hram.

Am fost izvor senin cândva, se-opreau ades drumeţii
din apa lui încet sa bea
în ceasul dimineţii.

Am fost şi piatră şi nisip şi verde depărtare
dar n-am ştiut ori n-am putut
să fiu cireşe amare.

De m-ai iubi ţi-aş arăta absurde începuturi
şi veştede apusuri care
se sfarmă-n zbor de fluturi.

Şi după-aceea m-ai urî cu patimă curată
m-ai căuta până-s abis
să mă mai uiţi odată.

Oraşul care nu mai sunt eu

Posted in Şarpele cu aripi with tags , , on Februarie 13, 2010 by inda of wind

Umblu prin mine cum aş umbla
printr-un oraş demult părăsit.
Mă rătăcesc uneori, înainte îl cunoşteam,
ştiam fiecare straduţă, fiecare zid…
El avea forma mea.
Acum are o formă ciudată,
schimbătoare, pe care nu o cunosc.

Stau uneori la fereastra ochiului
şi privesc spre intersecţia dintre
gândul tău şi inima mea.
Nu mai trece nimeni pe-acolo,
semafoarele clipesc intermitent:
Verde! verde! verde!
Ochiul tău întors spre ziua dintâi.

Rătăcind pe trotuarele întunecate ale minţii
privesc spre geamurile unde mai licăreşte palid
lumina câte unei clipe demult trăite.
Ici şi colo mai văd trecând cate o umbră,
fantoma tăcută a celor ce-au vieţuit odată
în sufletul meu…

Mişcător, oraşul acela care nu mai sunt eu,
ia forma celor care i-am iubit.

Mai trec câte-odată pe acolo
un gând de la ei,
o privire de la ceilalţi,
un gest de la el,
zâmbetul ei,
iubirile noastre,
indiferenţa voastră,
uitarea ta,
dar nimic al meu…
Niciodată,
nimic al meu…

Cana de ceai

Posted in Şarpele cu aripi with tags , on Februarie 10, 2010 by inda of wind

Se înnoptează, Doamne, şi cad pieziş egrete
În cana mea cu ceai de toamnă şi pelin,
Tu mă dezbraci de frunze, de umbre, de şosete
Şi verbul amintirii mă pui să îl declin.

Iar trece noaptea asta şi-mi cresc în talpă frunze,
Bolnavă sunt de drumuri şi mi-am făcut fetiş
Din ochiul tău cel rece şi-amarul de pe buze
Şi-nalţ spre iarnă rugă pân’ la acoperiş.

Se schimbă anotimpul şi văd printre perdele
Cum şoldul mi-l atingi cu teamă şi cu dor,
Cuvinte surdo-mute cârpesc cerul cu stele
Şi voi uita la noapte din tine să mai zbor.

Se stinge întrebarea ce-o port tăcut sub pleoapă,
Gheţarii despărţirii se strâng în jurul meu,
Iar vocea amintirii în treacăt mă dezgroapă
Ca un inel pe deget făcut din curcubeu.

Tabla despărţirii

Posted in Şarpele cu aripi with tags , , , on Februarie 8, 2010 by inda of wind

Niciodată n-a fost lumea mai săracă
decât atunci când ai vrut să mă-nveţi
împarţirea la doi.
Dar cum toate visele îmi sunt impare
tu ai luat frunzele toamnei,
el a risipit cenuşa verii
şi pentru că a mai rămas rest
o iluzie ce n-a trebuit nimănui
cu nesfârşită grijă am luat-o în palme
să cresc din ea vis tămăduitor
pentru toate dimineţile ce vor veni fară tine.
Niciodată n-am reuşit să învăţ
împărţirea la doi,
poate de aceea am lăsat mereu
lumina întreagă şi doar întunericul
l-am sfâşiat cu ţipătul neputinţei mele.
Să nu mă mai împarţi la doi niciodată !

Năluca

Posted in Uncategorized, Şarpele cu aripi with tags , , , on Februarie 3, 2010 by inda of wind

Străină lacrimă de tăcere
se prelinge ca o şopârlă
în întunericul oglinzii pe când
trupul tău, templu păgân
în care se ofileşte inima mea
ajunsă ofrandă fără altar,
se îndepărtează precum parfumul
ultimei veri arse de soare.

A cui nălucire-mi amăgeşte umbra?