Calatoria (3) – fractali

Reţeaua se formează sub ochii mei. Îmi reglez privirea ca pe un obiectiv atunci când vrei să faci o fotografie perfectă. Schimb unghiul şi adâncimea de cateva ori până când firişoarele care alcătuiesc filigranul se disting unele de altele. De fapt nu eu fac asta, totul e pus pe  auto, eu doar recepţionez imaginile. Altcineva face asta şi în timpul acesta eu învăţ cum. Stau cu ochii închişi şi-mi spun zâmbind că sunt oarbă, nu nevăzătoare. Privesc mută de uimire ţesătura din care este făcut totul. Încă nu-mi dau seama ce înseamnă “totul”. Mă îndepărtez încet, încercând să rămân focalizată şi să văd imaginea în ansamblu. Sunt zidurile unei cetăţi, îmi spun că e Sighişoara pentru că o văzusem pe drum şi că e normal să arate ca o bijuterie veche. Ţesătura era de un auriu-verzui ca al lichenilor. Cobor privirea de-a lungul zidurilor până la drum unde văd un tomberon făcut din aceeaşi ţesătură. Aduc privirea până la mâinile mele care arată la fel ca zidurile şi tomberonul. Mă amuză şi mă sperie deopotrivă. Tac. Cel puţin am învăţat să tac şi să nu pun la îndoială. Parcă acum m-aş fi născut. Vreau să simt totul şi să răman mută de uimire. Îmi vine să-mi aporpiu buzele, să simt cu ele ca şi cum aşa totul ar avea un înţeles. Ating zidurile şi ele se descompun în alte ziduri identice cu primele dar mult mai mici. Perfecte. Aş putea înainta prin ele, în adâncul lor transformându-mă la rândul meu în ceva tot mai mic dar perfect identic cu mine.

Alunecare. Două realităţi alunecă în mine una pe lângă cealaltă abia atingându-se. Mă sperii, e ca şi atunci când mi-am pierdut cunoştinţa. Nu vreau să se mai întâmple. Mă strâng în mine şi încep să tremur. Mi-e frig, cumplit de frig. Încetez să mai gândesc, nu că aş fi făcut-o în ultima vreme. Gândul s-a născut din spaimă. Simt frigul insinuându-se în fiecare celulă şi multiplicându-se în fractali identici cu zidurile şi palmele mele. Atingere uşoară ca un fâlfâit de aripă. Mi-e bine. Cald şi bine. Nu deschid ochii, tac şi ascult cântec. Cuvintele lui sunt străine dar sufletul meu le înţelege ca şi cum ar fi crescut în el. Mi-e bine, mi-e bine, repet în mine gândul ca şi cum aş înşira mărgele pe un fir de aţă. Ştiu cine este şi mă bucur. Deschid ochii pentru o clipă să ştie că ştiu. Ar fi ştiut şi fără să deschid ochii dar altfel n-aveam cum să mulţumesc din priviri pentru ca apoi să recad în mine. Reţeaua apare din nou, de data aceasta cu oameni în ea sub formă de pietre preţioase, fiecare de altă culoare, vibrând împreună dar sensibil diferit. Îi privesc. Ştiu că va fi ca de fiecare dată, mi-i voi aminti după culoarea şi strălucirea lor nu după nume şi înfăţişare. Zâmbesc şi reţeaua tresare ca o pânză de păianjen atinsă de vânt, apoi adorm.  În vis aud “a fost de ajuns pentru azi, te-ai recunoscut”. Mă mulţumesc cu atât.

Stau undeva la marginea unei ape, deasupra ei, razant zboară cineva, un fel de formă umană, alburie, aproape amorfă. Mă întreb dacă e cumva un înger. Nu semănă cu forma în care eu mi-l imaginam, nici măcar aripi nu avea. În timp ce-l studiez căutand ceva cunoscut, îl aud pe El spunând „dă-l naibii, nu-l mai privi, el e în sângele tău, de ce-l cauţi înafară?” Tresar şocată de asocierea de termeni, înger şi naiba. Numai El putea să se exprime cu atâta dezinvoltură în felul acesta. „Înger. Nu, nu e bun înger. Deci, înger? Nu, nu, nu e bun. Deci îngerînger.” Cuvintele lui Nichita îmi apar în minte. Râd . Râsul meu e cristalin ca al clopoţeilor de vânt şi mă trezeşte. Undeva, departe se naşte răsăritul.

Anunțuri

121 răspunsuri to “Calatoria (3) – fractali”

  1. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  2. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  3. Am avut un vis ciudat…se facea ca eram iarăsi ”acolo”…Si parcă sufeream la fel de mult. Aceleasi ore cumplite , aceleasi zile uscate de sentimente, aceleasi groaznice priviri de gheață.
    Cînd m-am trezit mi-era clad si bine. Eram acolo unde trebuia cu familia mea , in sînul unei dimineti aburinde cu ceață si miros de cafea.
    Trecuturile bîntuie dar nu au sorți de izbîndă deasupra stă falnic scutul lemnului din brad.
    Doar pe cei slabi uneori îi incearcă gîndul …”alunecării.”
    Iar acestia , mai devreme sau mai tîrziu, din mare nefericire ajung sa se sinucidă.

  4. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  5. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  6. […] , las versurile sa vorbeasca , pentru : Alex , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  7. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  8. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  9. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  10. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  11. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  12. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  13. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  14. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  15. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  16. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  17. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  18. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  19. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  20. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  21. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  22. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  23. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  24. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  25. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  26. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  27. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  28. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  29. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  30. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  31. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  32. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  33. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  34. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  35. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  36. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  37. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  38. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  39. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  40. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  41. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  42. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  43. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  44. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  45. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  46. […] pentru : Alex , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  47. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius […]

  48. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  49. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  50. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  51. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  52. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  53. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  54. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  55. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  56. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  57. […] buna !!! Alex , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  58. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  59. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  60. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  61. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  62. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  63. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  64. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  65. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  66. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  67. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  68. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  69. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  70. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  71. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  72. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  73. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  74. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  75. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  76. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  77. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  78. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  79. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  80. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  81. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  82. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  83. Draga mea, te recunosc si calatoresc prin tine. Inchid ochii si mai citesc o data, asa, cu ochii inchisi. Ca sa nu pierd panza… Sau sa-i accept fuga, daca o pierd.

  84. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  85. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  86. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  87. […] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  88. […] , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  89. […] , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  90. […] , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  91. […] , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  92. […] , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  93. […] , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  94. […] , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  95. […] , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , […]

  96. Ce ruptură s-a produs în continuum-ul spaţiu-timp, de n-ai mai pictat cuvinte măiastre pe pînza de sticlă a ecranelor noastre profane? Cu greu mai găseşte OMUL balsam pentru inimă, într-o lume sufocată de sclipitoare superficialitate construită din cip-uri şi plastic… O, cîtă nevoie avem de tînguirile umbrei ce se prelinge peste colţul ierbii…

    • Ruptura? Nu stiu, poate, sau sa fi fost un cataclism? Indiferent cum i-am spune, s-a intamplat atunci cand am constatat ca mintea si sufletul vorbesc doua limbi diferite, ca toate cuvitele pe care le stiu, in orice ordine le-as insirui. nu pot decat sa sugereze o foarte vaga imagine a ceea ce mi-as dori sa spun. Totl ramane fad si liniar, cuvintelor le este teama sa cada in halucinantele hauri sau sa se ridice in inimaginabilul inalt in care calatoreste sufletul. Am scris candva despre umbra, dar asta a fost pe vremea cand nu stiam ca ea e totuna cu lumina 🙂

      • Dar cum, nu ţi-ai dat seama pînă acum că mintea şi sufletul se înţeleg între ele prin semne, iar acele limbi – diferite şi ciudate – sînt menite doar să ne zăpăcească şi să ne menţină în acea letargie confuză de care au nevoie pentru a-şi face mendrele? 😉

        Cuvintele înfloresc diferit pentru fiece călător ce poposeşte cu ochii pe ele… Avem cu toţii prăpăstiile inimii noastre în care am mai căzut şi repeta-vom anti-zborul fără voie, pe aripi de vis născut din litere cernute, de la sine cerute. Plantează tu sămînţa, să vezi atunci visători roind…

        Şi eu care credeam că umbra e locul în care lumina se ascunde de întuneric. Dar ce mici sîntem noi…

  97. Sa-mi dea un semn atunci si-l voi desface in cuvinte !
    Mi-au mai ramas doar semintele tacerii. Crezi ca va creste ceva din ele?
    Crezi ca luminii ii este teama de ea insasi? Oare intunericul nu este tot lumina, una facuta special pentru orbi?

    • Semnele lui nu-s pentru ochi deschişi –
      În vis apar, ca aripi de cristal,
      Delfini, sculptînd în mare cîte-un val,
      Ori mîini întinse între doi proscrişi
      Ai vieţii, definită-n cod penal.
      Tăcerea naşte legămînt de dor
      În lumea unde dorurile mor
      Sublim şi grav şi poate prea real
      Din lipsa ta şi-a viselor tîrzii…
      Luminii îi e teamă de uitare,
      Secunda – o eternitate-i pare;
      Te-aşteaptă în cuvinte s-o descrii.
      Şi chiar de-n întuneric te-ai pierdut,
      Cu vocea deseneaz-o printre stele
      Iar eu, uitîndu-mă la ele
      Voi auzi cuvîntul nevăzut…

  98. Cred mai degraba ca ar trebui sa ma uit in globul de cristal sa vad semnele pentru ca tu esti un vrajitor al cuvintelor si le poti face sa rasara din nimic. Imi voi intreba pietrele de esti acela care-a facut norii sa plece-n pribegie sa-si afle ploaia in desert.

    • Cuvintele răsar din iubire şi dorinţă, neimportant de cine sau de ce. Norii mi-i port după mine – umbrelă de gînduri prea frumoase şi ireale – să-mi plouă numai mie şi să răsară astfel luminiş de speranţă celor în nevoie. 😉 Şi de ce n-ar fi plăcută o plimbare-n doi, sub o ploaie caldă de vară, aşa cum era odată, în copilărie…

  99. Atunci ar trebui sa stai departe de mine care sunt vant, altfel ai risca sa ramai fara umbrela :d
    In copilarie nu ma plimbam prin ploaie, pe vremea aceea nu stiam ce sunt plimbarile, alergam bezmetica si faceam concurs de sarituri in toate baltile pe care le aflam:)
    Mais ou sont les pluies d’ antan….

    • Nu mi-ar părea rău de umbrelă, dacă în locul ei ar răsări soarele blajin. Eu priveam din spatele geamului apa, sinucigîndu-se din nori, şi – uneori – lansam cîte o bărcuţă de hîrtie, cu dorinţe scrise tainic pe peretele dispre babord al calei… dar toate se înecau la mal, şi n-am să spun cu cine semănau.

      Et ou est le soleil apres la pluie…

      • E foarte trist sa privesti sinucigasii fara sa poti face nimic. Poate barcutele nu se inecau degeaba iar dorintele tale s-au jertfit pentru putinele picaturi pe care au reusit sa le salveze.
        Oricum, data viitoare sa-ti trimiti bacile in larg, sa le inveti sa evite tarmul si sa caute sirenele. Poate cantecul lor le va imbata si se vor scufunda dar macar nu vor esua ca pana acum. Greselile nu trebuie sa fie identice 🙂
        si nici nu vreau sa-mi spui cu cine semanau, tot ce inventam este dupa chipul si asemanarea noastra

      • Ciudat că tocmai tu îmi spui asta… cînd ai consumat hîrtia ca să faci din ea zăpadă, să-ţi ningă paşii pe care ai vrut să-i reconstitui, cînd ei fuseseră de fum… Din ce să mai construiesc eu bărci, acum, cînd zăpada-i cît casa şi paşii nu mai vin? Sirenele cîntă-n zadar…

  100. Ah, asta era in alta viata, intre timp am invatat lectia zadarniciei, nu mai consum hartia.
    Barcile tale nu-si pot pune panze de vis?
    Sirenele canta pentru ca au un cantec nu pentru ca vor sa-l auda cineva, poate chiar de aceea efectul lor este devastator.

    • Mai nou fac avioane, din beţe de chibrit înmuiate-n resemnare. Fără aripi, pentru economie de lacrimi. Bărcile-au rămas pe Sîmbătă.
      Oare sirenele ţipă ca cele de la fabrică, atunci cînd vreun titanic le calcă neştiutor pe coadă…?

  101. Sa inteleg ca le faci fara aripi ca sa nu se prabuseasca? Si cine va mai ara atunci lanul de porumb? Ne obisnuisem cu MIG-urile…
    Sirenele nu tipa nici macar la titani, canta fara sa-i bage-n seama, poate doar iau note mai inalte uneori 🙂

    • O, cîţi nebuni frumoşi plutesc meteoric pe cerul Speranţei… O încîntare să-i priveşti năpustindu-se asupra cîrtiţelor. Un FÎS… şi iar un FÎS… şi încă unul… adio, MIG-uri – avem Fraieri Întru Speranţă, ăştia se nasc precum melcii după ploaia de aplauze.

      Să nu speriem greierii, cu atîtea sirene între noi. C-apoi adoarme noaptea.

      • Cand clipeste speranta nu pleaca nimeni?
        Greierii mei sunt bine, sanatosi, canta in continuare pana cand vine ploaia. Probabil n-au invatat inca dansul ploii si se descurca asa cum pot. Noaptea-i priveste cu condescendenta.

      • Doar trenul de doi’şpe fix mai pleacă, într-o clipită. Doar el ştie unde, eu nu m-am urcat niciodată.
        Înţeleaptă, noaptea, îşi protejează prietenii. A ascuns pînă şi luna, să nu-i deconspire cu reflexiile ei firave. Sau m-a simţit că-mi vine să… auuuuuuuuuuuuu !!!

  102. Trenul de doispe fix a plecat pe la vreo unu din cate-mi amintesc. Opreste-n fiecare gara dar nimeni nu urca si nici nu coboara. Probabil pentru fiecare exista un tren personal si de aceea nici trenu nici calator nu se intoarce. La capatul traseului sinele sfarsesc in nisipul de pe tarmul unei mari de malachit. Fiecare isi alege propria nuanta de verde si incepe sa locuiasca in ea.

    • De aceea nu-mi găsesc bilet la nici un tren propriu şi personal… Toate au devenit inter-vid, au gările sus în aer, iar şinele-s desenate de jeturile avioanelor fără nici o reacţie la schimbări. Marea mea (de) destinaţie e una purpurie, care nimeni nu ştie unde se află. Ca Hugo, trăiesc în gară de-o viaţă, aşteptînd şi sperînd ca jucăriile pe care le repar să-mi spună la ce oră vine trenul de plus infinit…

      • Deep purple (sea) ? Cum nu stie nimeni? E pe Aldebaran !
        De ce mai astepti acolo? A trai nu inseamna a astepta, a vietui inseamna a astepta. Traitul e altceva si nu se intampla intr-o gara. Parca au mai incercat si altii asta dar au sfarsit prin a scrie porunci pe pereti ca nu s-au incumetat sa plece sa predice-n pustiu.

      • Ciudat cum cineva strigă „bull’s eye” tocmai cînd am obosit să trag la ţintă… Să fie ecoul de acum douăzeci de ani şi-o secundă juma’te? E prea departe să mai învăţ acum să înot printre stele. Vor înota ele prin mine, curînd.

        A trăi, a vieţui, a fiinţa, a exista – toate-s (în)scrise într-un cerc, pe peretele care m-a ales să-i fiu cobai. Acela-i locul meu special, mai puţin figurativ decît aş fi vrut. Îl ştii, ai trecut pe acolo… dar nu te-ai aplecat la cărămizile de jos, unde-am îngropat jumătate din ce-ar fi fost. Jumătatea mea.

  103. liviuchrisavram Says:

    🙂 cei care VEGHEAZA 🙂 ..EI sunt atenti si sunetul clopoteilor .. a ajuns pana la EI daca nu erau clopoteii ramaneai acolo .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: